Totu-i relativ!!!

Cine stie in viata asta ce e rau si ce e bine? Totul este relativ … binele este relativ, raul este relativ. Nu exista idee buna si idee rea, exista numai perceptii. Pe baza acestui principiu cum poate cineva sti ce sa faca in viata si din viata in asa fel incat sa faca numai „bine”?

Teoria relativitatii spune ca timpul si distantele unui eveniment masurate de doi observatori au, in general, valori diferite, dar se supun intotdeauna acelorasi legi fizice. Cine stabileste timpul, cine stabileste distantele?

Cine calculeaza valoare unei valori? Cum imi pot calcula valoarea in asa fel incat sa fie bine pentru cat mai multa lume si rau pentru cat mai putina? Dar inca o data revin la intrebarea, ce e rau si ce e bine? De obicei imi stabilesc singura barierele intre bine si rau, de obicei imi calculez singura valoarea valorii mele, dar se pare ca si asta la randul ei este o notiune relativa.

Nu vreau sa fac filosofie, nu ma pricep aproape deloc la aria asta, atunci mie cine imi poate da raspunsuri la intrebari?

Ce inseamna a fi fericit? Am realizat ca de foarte multe ori, fericirea ta inseamna nefericirea altei persoane. A fi fericit inseamna a face si a-ti face bine, dar implicit in acelasi timp a face si rau?

Sincer intreb, cine ma poate ajuta sa fiu fericita si sa pot face fericita cat mai multa lume? … cine ma poate ajuta sa-mi fac si sa fac numai bine?

Cand o sa ma fac „mare” visez sa deschid un centru pentru copiii fara parinti sau copiii defavorizati…Copiii stiu intotdeauna ce e bine si ce e rau, ce inseamna fericirea sau tristetea, pentru ei nimic nu e relativ … ci totul e concret!

P.S. Acum 3 zile mi-am dat seama ca iubesc oamenii … iubesc oamenii buni, rai, cu relativitatile de rigoare … iubesc ceea ce inseamna OM!

P.P.S. Viata, te iubesc!

Reclame
Published in: on martie 15, 2010 at 9:53 am  Comments (2)  

Hai sa ne mai uitam si-n ograda noastra…

In momentul in care a inceput valul de reveniri a oamenilor plecati din tara, sa luam de exemplu Italia, toata lumea facea glume proaste pe seama faptului ca ei, oamenii care au fost practic fortati sa invete o alta limba, STRAINA, subit nu mai stiau cuvinte in limba romana.  Stiti presupun glumele pe seama la “Come si dice……?”. Ei bine, tin sa va anunt sus si tare ca acum, mai mult decat oricand, le tin partea.  Probabil ca in curand o sa aud glume si pe seama mea, dar acum nu-mi mai pasa. Aveti idee cat de greu poate sa fie sa te fortezi sa vorbesti toata ziua, 7 zile pe saptamana intr-o limba care nu este a ta?

Ei, daca nu aveti astfel de idee, incercati sa nu mai judecati!  Va zic sincer, am la activ aproape 12 ani de scoala in care am invatat engleza, dar niciodata nu am avut posibilitatea s-o practic asa cum o fac de mai bine de 2 luni. Am inceput, si iar va zic foarte sincer, sa am vise in care vorbesc in engleza, m-am trezit noaptea vorbind in engleza. Cand am venit aici, George, Program Director-ul al carui loc l-am luat vorbea cu mine, inconstient, in limba engleza. Tin pe aceasta cale sa-mi cer iertare fata de el pentru ca l-am judecat. Ii ziceam mereu “George, poti sa te relaxezi, poti sa vorbesti cu mine in romana”. Ei bine, nu era vorba de relaxare, omul pur si simplu asa fusese obisnuit timp de 6 luni sa vorbeasca. Stiti si voi foarte bine experimentul cu cainele lui Pavlov. Ei bine, acelasi experiment se intampla si cu creierul meu acum.

Ei si ce sa vezi, ieri, a trebuit sa ma duc la deschiderea cursului pentru care am facut marketingul in Romania, unde am reusit sa aduc doua persoane de la MApN. Doua doamne foarte dragute si amabile. Imi tot venea sa vorbesc in engleza cu ele; cu toate persoanele din jur vorbeam in engleza si aveam sentimentul ca si cu ele trebuie sa fac la fel. Aproape ca ma chinuiam sa ma concentrez sa le vorbesc in limba mea. Evident, la un moment dat a trebuit sa ma scuz si le-am zis ca-mi vine un picut greu sa schimb de la engleza la romana. S-au uitat asa ciudat la mine, exact cu aceeasi privire pe care le-o aruncam si eu persoanele care ziceau “Come si dice…”. Si atunci m-a lovit un asa sentiment de furie, frustrare, indignare… Ia’uite dom’le cum ajungi sa fii judecat de oameni d’ai tai, de compatrioti, doar pentru ca incerci sa faci altceva, altceva cum ar fi sa inveti o limba STRAINA.

…asa ca sfatul meu este…inainte de a incepe sa judecati, incearcati sa va uitati si-n ograda voastra, sa vedeti daca sunteti in stare sa stati intr-o tara straina, sa vorbi o alta limba decat cea a voastra, sa o vorbiti atat de mult incat sa visati noaptea in respectiva limba si apoi sa va aud cum mai incercati sa faceti glume pe seama la “Come si dice…” sau “How do you say to…”  iar daca nu puteti face asta, macar invatati sa taceti, veti face un bine, atat voua cat si persoanelor din jur.

P.S. Romania, te iubesc!

P.P.S Romania, te iubesc, cu tot ceea ce ai, bune si rele!

Published in: on martie 12, 2010 at 4:54 pm  Lasă un comentariu  

Asa e la inceput…

…e mai greu! De o saptamana de cand mi-am facut contu’ ma chunui in fiecare zi sa-mi adun gandurile sa pot scrie PRIMUL blog post.  Titlul l-am scris, sters si scris iar…primele fraze…ohohoo, nu mai zic. Drept urmare, in seara asta mi-am luat inima in dinti si am facut pasul. De multa vreme mi-am promis ca ma voi apuca de scris. Nu de scris ceva anume ci doar randuri, ganduri, sperante. De multe ori seara inainte de a adormi  imi scriu in „caietelul” pe care-l am in cap toate lucrurile astea. Ce-i drept e mult mai simplu acolo, scriu in aceeasi clipa cu gandul.

In seara asta mi-e dor. Mi-e un dor nebun de Bucurestiul meu. Ati vazut vreodata Bucurestiul noaptea, cand e linistit…cand simti miros de intuneric si de liniste surda. V-ati plimbat vreodata in puterea noptii pe strazile din Bucuresti? Mi-e dor! E inceput de primavara cu zapada in tara mea…Azi e inceput de multe lucruri. Cu fiecare nou inceput mi se face tot mai dor, cu fiecare nou inceput mi se face tot mai frica… Cum si ce sa faci sa nu-ti mai fie frica? Se spune ca frica vine din deznadejde iar deznadejdea este un pacat. Sunt poate o pacatoasa, dar sentimentul de frica nu-l pot indeparta. Mi-e frica sa-mi pierd amintirile, mi-e frica sa ma pierd pe mine in ceea ce inseamna afurisita de viata. Simt ca vreau asa de mult si de multe, simt ca am si vreau sa ofer atat de multe lucruri…

De ce sunt inceputurile asa de grele? Ce este mai greu? Inceputul sau sfarsitul? Poate in loc sa incep sa scriu pe un blog ar fi trebui sa termin…..mai bine termin ceea ce am inceput in seara asta, m-au cuprins prea multe amintiri, am ascultat prea multa muzica romaneasca in seara asta. Cand ma voi intoarce in tara o sa ma plimb pe Magheru, noaptea, eu si amintirile mele … eu si poate noul inceput!

P.S…… I Love You!

Published in: on martie 8, 2010 at 8:51 pm  Comments (7)